Grindeanu: Naționalizarea pensiilor private, o prostie aruncată în spațiul public de Predoiu

Grindeanu: Naționalizarea pensiilor private, o prostie aruncată în spațiul public de Predoiu
Publicat: 13/04/2017, 14:03

„E treaba Parlamentului, foarte bine că face acest lucru. Am avut de dimineață o discuție cu ministrul Finanțelor, discuția săptămânală pe care o am. Dincolo de partea serioasă pe care trebuie să o facă statul fie că vorbim de comisie de anchetă, fie că vorbim de ministrul Finanțelor, fie de ASF, privesc și din alt punct de vedere acest lucru: originea acestui scandal, care nu își are bazele în realitate, a pornit din dorința unui competitor intern politic, domnul Predoiu. Mă uit cu dezamăgire la acest mod de a face politică. Acest mod de a face politică a fost sancționat de români la finalul anului trecut. Folosesc acest prilej de a întări ceea ce spunea și domnul ministru de Finanțe: nu există niciun fel de intenție, nu a fost niciun fel de discuție de acest tip, iar cei care aduc aceste discuții în spațiul public și care sădesc neîncredere, prin pârghiile pe care le are statul fie că vorbim de comisie, ASF vor trebui să plătească pentru că nu mai putem să ne jucăm cu zvonuri care pot să producă tulburări în piață. Sunt lucruri pe care inclusiv oamenii politici trebuie să le înțeleagă”, a declarat Sorin Grindeanu, joi, la ieșirea de la Ministerul Agriculturii, întrebat cum comentează anunțul făcut de președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, potrivit căruia dacă Parchetul General nu se va autosesiza, atunci se va face o comisie de anchetă parlamentară pentru a afla de unde a primit compania de asigurări NN informația privind naționalizarea pensiilor private.

„Cred că acea comisie parlamentară poate să descopere tot ceea ce a fost neclar”, a mai spus Grindeanu.

Totodată, întrebat dacă nu consideră că Ministerul Finanțelor ar fi trebuit să aibă o reacție mai promptă, în acest caz, Grindeanu a replicat: „Reacție la ce, la un zvon, la o prostie? Am subliniat încă de ieri, din timpul ședinței de Guvern, ministrul de Finanțe a ieșit spunând că e o prostie. Ceea ce înțelege să facă această companie și modul în care au comunicat, o să vedem ce măsuri legale putem să luăm noi ca și Guvern. Ceea ce mă interesează e să transmit, în primul rând, hotărârea noastră și a dezminți această prostie aruncată în spațiul public de către un om politic care văd că se ocupă de lucruri de care nu ar trebui să se ocupe niciun om politic”.

La scurt timp după, președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Mișu Negrițoiu, a declarat că în cursul zilei, Consiliul ASF se va întruni pentru a analiza situația creată în urma comunicărilor false transmise de NN Pensii, urmând a fi aplicate posibile sancțiuni, fără să le nominalizeze, în schimb, potrivit Mediafax.

„Există unele sancțiuni ce ar putea fi aplicate în baza legislației în vigoare, împotriva conducerii sau chiar a societății – depinde de cine este persoana care a lansat sau a luat această decizie, cine a distribuit acest mesaj. Fondurile de pensii, ca și celelalte entități supravegheate de ASF, au un cadru de comunicare în care se includ, în misiunea pe care o au prin statutul propriu de funcționare, iar dacă supraveghetorul constată încălcări ale acestui cadru se autosesizează. Fondurile nu pot avea decât informații publice, probabil cei de la NN or fi citit câte ceva prin presă, dar ei trebuiau să intervină doar dacă le era afectat business-ul sau interesele consumatorilor. Nu au făcut acest lucru, au trecut într-un teritoriu care nu e al lor”, a precizat președintele ASF, referindu-se la recenta comunicare a NN Pensii potrivit căreia fondurile din Pilonul II ar urma să fie naționalizate.

În legătură cu eventuala naționalizare, variantă pe care o exclude, Mișu Negrițoiu a mai precizat că „maximul ce poate să facă decidentul politic este nu să naționalizeze, ci să contopească fondul administrat privat (Pilonul II de pensii) cu cel public, dar nu au fi niciun beneficiu aici pentru că banii sunt, oricum, tot la stat”.

Referitor la declarațiile președintelui PSD, Liviu Dragnea, potrivit cărora chiar Mișu Negrițoiu ar fi declanșat scandalul, președintele ASF a spus că nu comentează declarații politice, precizând totuși că nu obișnuiește să „intervină” pentru diverse interese.

Totul a pornit după ce fondul de pensii NN și-a anunțat, zilele trecute, clienții că în ultimele săptămâni au existat discuții în spațiul public privind o eventuală decizie de naționalizare a fondurilor de pensii private și le recomandă să se informeze despre contextul pieței.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Un bărbat a atacat cu un cuțit mai mulți oameni, în plină stradă! Unde s-a...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Simona Halep a vorbit despre relația cu Patrick Mouratoglou: Am avut încredere
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Bărbații cu nivel scăzut de testosteron, mai predispuși la moarte prematură
×